28 Ianuarie 2026Sursa: I.P.J. CONSTANȚA

ȘTIRE DE PRESĂ

Astăzi, în jurul orei 13.08, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor s-ar fi precipitat în gol de la geamul unei instituții de învățământ din municipiul Mangalia.

 

Din primele cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unei stări de tensiune emoțională provocată de un rezultat școlar, elevul, în vârstă de 13 ani, s-ar fi aruncat de la fereastra sălii de clasă, situată la etajul 1 al unității școlare.

 

Incidentul s-ar fi produs în timpul recreației.

 

Minorul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite.

 

Menționăm faptul că acesta nu este cunoscut cu afecțiuni medicale preexistente și nu a mai fost implicat în incidente similare în cadrul unității de învățământ.

 

În cauză, a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

 

Verificările continuă, urmând a fi sesizați reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța și ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.