11 Decembrie 2025Sursa: I.P.J. CONSTANȚA

ȘTIRE DE PRESĂ

La data de 10 decembrie a.c., în jurul orei 22:45, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A2, între kilometrul 160 și 192, pe partea carosabilă, s-ar afla resturi de origine animală, existând riscul producerii unor evenimente rutiere.

 

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, au semnalizat zona, au dispus măsuri de restricționare și dirijare a traficului rutier și au acționat pentru înăturarea pericolului privind siguranța participanților la trafic.

 

În urma verificărilor a fost identificat conducătorul unui ansamblu de vehicule care transporta subproduse de origine animală, fără a fi luate măsurile necesare pentru prevenirea scurgerii acestora pe carosabil.

 

Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, în vederea stabilirii împrejurărilor în care era efectuat transportul și luării măsurilor legale ce se impun.

 

UPDATE

 

Urmare a mai multor apeluri 112 privind faptul că, pe autostrada A2, pe sensul către Constanța ar fi fost identificate, pe carosabil, mai multe leșuri de animale, vă comunicăm următoarele:

 

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au identificat, în localitatea Bărăganu, un ansamblu auto, din care se presupune a fi căzut deșeurile.

 

Din primele verificări a reieșit faptul că transportul era însoțit de documente întocmite necorespunzător.

 

Ansamblul auto a fost indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea sau transportul deșeurilor cu încălcarea dispozițiilor legale în domeniu, respectiv neasigurarea încărcăturii deșeurilor pe durata și pe parcursul tranzitării teritoriului României, conform art. 66 din O.U.G. 92/2021.