30 Octombrie 2025Sursa: IPJ Constanța

ȘTIRE DE PRESĂ

Astăzi, în jurul orei 12.55, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui incident, pe aleea Murelor din municipiul Constanța.

 

Din primele cercetări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan în trafic, un bărbat, de 47 de ani ar fi provocat distrugeri unui autoturism, aparținând unui alt bărbat, de 35 de ani.

 

Având în vedere faptul că, la momentul sosirii la fața locului a echipajului de poliție, bărbatul de 47 de ani a avut un comportament recalcitrant, acesta a fost încătușat și condus la sediul secției pentru audieri.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.