13 Septembrie 2025Sursa: IPJ CONSTANȚA

DOSARE PENALE PENTRU BUNURI SUSCEPTIBILE A FI CONTRAFĂCUTE

La data de 12 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității  Economico – Financiare au desfășurat o acțiune de verificare a agenților economici din orașul Eforie și stațiunile Costinești, Neptun și Venus.

 

În urma verificărilor efectuate, la punctele de lucru aparținând a două societăți comerciale din stațiunea Venus au fost descoperite 125 de jucării susceptibile a fi contrafăcute.

 

Bunurile, în valoare de peste 9.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.

 

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.