BULETIN DE PRESĂ
Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști
La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 9.00, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au identificat un bărbat, de 55 de ani, care a condus un autoturism pe strada Mecanizării din localitatea Mircea Vodă, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiuni ale polițiștilor, în municipiul Constanța
La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de prostituție și proxenetism, precum și a traficului și consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
Astfel, au fost legitimate 39 de persoane și au fost oprite, pentru control, 2 autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.500 de lei.
La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri.
Astfel, au fost legitimate 13 persoane și au fost oprite, pentru control, 4 autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei.
Activități desfășurate de polițiști, în județul Constanța
La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale,, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
Astfel, au fost legitimate 74 de persoane și au fost oprite, pentru control, 65 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.
La data de 15 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au desfășurat o acțiune pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică și rutieră.
Astfel, au fost legitimate 31 de persoane și au fost oprite, pentru control, 25 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere.








