14 Noiembrie 2025Sursa: IPJ Constanța

BULETIN DE PRESĂ

Mandat pus în aplicare de polițiști

 

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 26 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe o perioadă de doi ani și opt luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire. 

Persoana în cauză a fost condusă și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.

 

Constatări ale polițiștilor

 

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 1.15, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Techirghiol au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism, pe strada Răsăritului din comuna Mereni, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

La data de 14 noiembrie a.c., în jurul orei 1.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Nucilor din comuna Cumpăna, având exercitarea dreptului de a conduce suspendată pentru perioada în curs.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

La data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 60 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Castanilor din comuna Limanu, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei din sânge.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

 

Acțiune a polițiștilor

 

În data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor de postituție/proxenetism, a traficului de persoane și pentru menținerea unui climat optim de orgine și siguranță publică.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 25 de persoane și au fost verificate 17 autovehicule.

Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei.

 

Acțiune preventivă

 

La data de 13 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat activități de prevenire a consumului de substanțe interzise și în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Activitățile privind creșterea gradului de siguranță școlară au fost desfășurate în zonele adiacente a 13 unități de învățământ din municipiul Constanța.