BULETIN DE PRESĂ
Mandat pus în aplicare de polițiști
În cursul zilei de ieri, 28 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secției de Poliție Transporturi Aeriene Mihail Kogălniceanu, cu sprijinul polițiștilor de frontieră, au identificat, în terminalul de sosiri, un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Tulcea.
În urma cercetărilor efectuate a reieșit faptul că pe numele bărbatului în cauză a fost emis, de către Tribunalul Tulcea, un mandat de executare a pedepsei de 5 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de accesare de sisteme informative fără drept.
Persoana în cauză a fost predată polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite, fiind încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 2.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism în proximitatea gării din municipiul Mangalia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 36 de ani, care a condus un autoturism, pe strada I.L. Caragiale din municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Șoferul ar fi fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autocamion, pe aleea Ias din orașul Hârșova, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 17.45, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 62 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind condus la spital pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Persoana în cauză ar fi fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 28 octombrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Hasancea din localitatea Valu lui Traian, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiune a polițiștilor rutieri
La data de 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, privind depistarea conducătorilor auto care se deplasează pe drumul public cu autovehicule ce nu corespund din punct de vedere tehnic.
Astfel, au fost oprite, pentru control, 26 de autovehicule, iar în urma activităților au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.600 de lei, dintre care 3 pentru defecțiuni tehnice și 5 pentru nepurtarea centurii de siguranță.
Totodată, a fost reținut, în vedere suspendării, un permis de conducere, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare.








