31 Octombrie 2025Sursa: IPJ CONSTANȚA

BULETIN DE PRESĂ

Constatări ale polițiștilor

 

La data de 30 octombrie a.c., la sediul Serviciului Siguranță Rutieră s-a prezentat un bărbat, de 36 de ani, care a declarat că, în ziua respectivă, ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe strada Soveja din municipiul Constanța.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

 

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 04.30, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Călărași din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

 

La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 07.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 48 de ani, care a condus un autoturism pe D.N. 3C fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că autoturismul nu are asigurare obligatorie de răspundere civilă.

 

În toate cauzele, cercetările sunt continuate de polițiști.