BULETIN DE PRESĂ
Mandat pus în aplicare de polițiști
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Unității Teritoriale de Căutare Persoane Dispărute sau Urmărite au identificat un bărbat, de 70 de ani, pe numele căruia Judecătoria Constanța a emis un mandat de executare a pedepsei de 3 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcare a ordinului de protecție, distrugere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe psihoactive.
Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.
Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști
La data de 11 octombrie a.c., în jurul orei 8.45, polițiști din cadrul Poliției orașului Ovidiu au identificat un bărbat, de 25 de ani, care a condus un scuter neînmatriculat pe DJ 228, în localitatea Culmea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 19.15, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un motociclu în localitatea Mihail Kogălniceanu, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus o motocicletă pe DN 3, în orașul Murfatlar, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 3.30, polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism pe strada Păcii din orașul Hârșova, în timp ce s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Acțiune pe linia verificării respectării serviciului de pază
În noaptea de 10/11 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat o acțiune pe linia verificării modului de respectare a prevederilor Legii 333/2003 și a H.G. 301/2012, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
Au fost efectuate verificări privind executarea serviciului de pază la mai multe posturi din municipiul Constanța, preum și verificări la sălile de jocuri de noroc cu program pe timpul nopții.
Astfel, au fost controlate 24 de obiective și au fost verificați 36 de agenți de securitate. De asemenea, în cadrul acțiunii au fost legitimate 56 de persoane.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, dintre care 5 la H.G. 301/2012 și 4 la Legea 61/1991R.
Acțiuni ale polițiștilor, în municipiul Constanța
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.600 de lei, dintre care 3 la Legea 61/1991R și 2 la O.U.G. 195/2002.
Controale ale polițiștilor, în județul Constanța
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii consumului de băuturi alcoolice sau substanțe psihoactive.
Astfel, au fost legitimate 110 persoane și au fost oprite, pentru control, 68 de autovehicule
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.700 de lei, toate la O.U.G. 195/2002.
De asemenea, a fost reținut un certificat de înmatriculare.
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă au defășurat o acțiune pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică și rutieră.
Astfel, au fost legitimate aproximativ 50 de persoane și au fost oprite, pentru control, 40 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 2.200 de lei, dintre care 3 la O.U.G. 195/2002 și una la Legea 61/1991R.
De asemenea, a fost reținut, în vederea suspendării, un permis de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
La data de 10 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Murfatlar au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii faptelor antisociale.
Astfel, au fost legitimate 45 de persoane și au fost oprite, pentru control, 38 de autovehicule.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 4.600 de lei, dintre care 10 la O.U.G. 195/2002.
De asemenea, au fost reținute 2 certificate de înmatriculare și a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.








