11 Noiembrie 2025Sursa: IPJ CONSTANȚA

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANȚĂ RUTIERĂ

La data de 11 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație, prin depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii care nu respectă regimul legal de viteză.

 

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din municipiul Medgidia, unde au fost amplasate aparate radar.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, 15 dintre acestea fiind aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză.

 

Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 6.000 de lei.