ACCIDENT RUTIER ÎN MUNICIPIUL CONSTANȚA
Astăzi, în jurul orei 7.20, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier, la intersecția bulevardului 1 Mai cu strada Theodor Burada din municipiul Constanța.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o coliziune între o autospecială aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, condusă de un bărbat, de 62 de ani, și un autoturism, condus de un bărbat, de 67 de ani.
Din primele verificări a reieșit că autospeciala se afla în misiune, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a asistentei medicale din ambulanță, în vârstă de 46 de ani, precum și a pacientei care se afla în autospecială, de 33 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.








