SIGURANȚA TA, PRIORITATEA NOASTRĂ!

 

 

În perioada 24 – 30.07.2017, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu poliţiştii din Mamaia, Năvodari, Mangalia au derulat activităţi informativ - preventive pentru adoptarea unor măsuri de protecţie, pentru creşterea gradului de siguranţă personală, a bunurilor şi valorilor turiştilor de pe litoralul Mării Negre, în cadrul Campaniei ”Siguranța Ta, Prioritatea Noastră!”.

          Astfel, poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice pentru prevenirea faptelor contra patrimoniului - a furturilor de pe plajă, din autovehicule şi spaţii de cazare, precum şi prevenirea dispariţiilor de minori.

De asemenea, în această perioadă, poliţiştii B.A.P.C., cei ai Poliției Eforie împreună cu jandarmii constănțeni și specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa au desfăşurat activităţi informativ-preventive în cadrul Proiectului „Vacanţă în siguranţă – fără droguri!”,  în Eforie Nord – Tabăra Luminiţa şi Eforie Sud – Centrul de Agrement New Paradise.

Activităţile au avut drept scop creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a preadolescenţilor, adolescenţilor şi tinerilor cu privire la riscurile  consumului de tutun, alcool şi droguri, precum şi prevenirea delincvenţei juvenile,  a victimizării minorilor, a dispariţiilor acestora și prevenirea accidentelor rutiere în rândul copiilor.

Totodată, poliţiştii B.A.P.C. împreună cu voluntari de la Crucea Roşie şi reprezentanţii postului Radio ”Vacanţa” au desfăşurat activităţi în staţiunea Mamaia în cadrul Campaniei „Brăţara de vacanţă” . Poliţiştii au distribuit brăţări pe plaja din Staţiunea Mamaia familiilor cu copii care vin în vacanţă la mare.

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfașurat și activități informative în incinta cluburilor pentru persoane vârstnice. Activitatea a avut în vedere prevenirea înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul’’, a talhăriilor și a accidentelor în care sunt implicate persoanele de varsta a III-a cauzate de traversări neregulamentare.

          Acţiunile sunt înscrise în planul comun al autorităţilor pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică ”Litoral 2017”, în Programul național de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și Programul național de prevenire a faptelor contra patrimoniului.