În ziua de 13.12.2017, polițiștii Birouluide Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu lucrători din cadrul Biroului Rutier Constanța și a Serviciului Rutier au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul campaniei “Cedează volanul când bei”.
Campania a fost inițiată de Inspectoratul General al Poliției Române în colaborare cu Asociația „Berarii României” .
Activitățile s-au desfășurat în zona Teatrului Fantasio din Constanța (intersecția B-dului Ferdinand cu str. Mihai Viteazu) și în zona sensului giratoriu de la ieșirea din localitatea Ovidiu către localitatea Lumina.
Lucrătorii de poliție au oferit sfaturi și recomandări conducătorilor auto și au prezentat implicațiile legale care pot fi generate de conducerea autoturismelor sub influența alcoolului, înmânând în același timp căte un breloc și o broșura ce au fost emise în cadrul campaniei.