Campania a avut ca scop creșterea gradului de conștientizare cu privire la riscurile asociate traficului și consumului de substanțe interzise, și a fost implementată la nivel național în perioada 10.06.2022-12.12.2022.
La nivelul județului Constanța, principalele direcții de acțiune au vizat atât minorii, cât și majorii, care au fost informați cu privire la legislație, consecințe și riscuri asociate consumului de droguri, precum și instituțiile cărora le pot solicita sprijin. În acest context, activitățile informativ-preventiv s-au desfășurat în unități de învățământ, în spații publice intens circulate (centre comerciale, terase, zone pietonale), iar în cadrul festivalurilor și a evenimentelor de amploare au fost organizate info-point-uri.
Activitățile desfășurate au constat în:
- Instruirea voluntarilor participanți la festivaluri;
- Instruiri ale personalului angajat în diverse localuri (cluburi, baruri, cafenele);
- Demonstrații practice privind detectarea consumului de alcool și droguri, prin utilizarea etilotestelor și drogtestelor;
- Demonstrații cu câini de intervenție;
- Organizarea de stand-uri informative specifice;
- Organizarea unor concursuri și jocuri interactive cu tematică antidrog;
- Informarea elevilor cu privire la implicațiile negative ale traficului și consumului de substanțe interzise.
În acest context, reamintim principalele prevederi ale Legii nr. 143 din 26 iulie 2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri:
Drogurile sunt împărțite în două mari categorii, iar pedepsele variază în funcție de categoria vizată:
- Droguri de risc (ex: cannabis, ketamină, etc.);
- Droguri de mare risc (ex: cocaină, heroină, ecstasy, etc.).
- Traficul de droguri este infracțiune și este sancționat conform prevederilor Legii nr.143/2000. Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc sau de mare risc reprezintă modalitățile infracțiunii de trafic de droguri;
- Deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, iar deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani;
- Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unui local, a unei locuințe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi;
- Îndemnul la consumul ilicit de droguri de mare risc, prin orice mijloace, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.