La data de 01.06.2016, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică şi poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 4 Poliţie, au desfăşurat activităţi cu caracter informativ-preventiv conform proiectelor şi campaniilor de prevenire a criminalităţii de la nivel naţional şi local.

Astfel, începând cu ora 08.00, cu ocazia sărbătoririi “Zilei Internaţionale a Copilului”, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au organizat la Liceul Teoretic ”Constantin Brătescu” din municipiul Constanţa o lecție deschisă privind siguranţa elevilor.

De asemenea, la aceeași dată, polițiștii au desfăşurat activități preventive la Asociaţiile de Proprietari de pe raza Secției 4 Poliţie - zona Big, Eliberării-Dezrobirii, Brick, oamenii legii discutând şi oferind sfaturi de prevenire a victimizării cetăţenilor, acordând atenţie deosebită persoanelor în vârstă, pentru prevenirea infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „Accidentul” şi a furturilor, în special a celor din locuinţe.

Scopul acestor campanii de prevenire constă în informarea populației cu privire la măsurile de siguranţă personală care trebuie adoptate pentru a se evita victimizarea.

 

          Pentru a conştientiza populaţia, cu precădere persoanele de vârsta a III-a, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute şi le oferă sume de bani, în schimbul aşa-ziselor “rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere”, poliţiştii precizează încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani, iar doar instanţa de judecată este competentă pentru a hotărî şi dispune într-o astfel de situaţie.

 

          Este foarte important pentru cetăţeni să cunoască faptul că, în niciun caz de accident rutier reprezentanţii instituţiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o cauză de natură penală, doar instanţa de judecată putând dispune  o astfel de măsură în urma unui proces penal.

          Se recomandă ca în astfel de cazuri, în care cetăţenii sunt sunaţi şi li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru “rezolvarea unor accidente rutiere”, să  apeleze imediat SNUAU 112, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.

          Astfel, poliţiştii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înşelăciuni, iar persoanele care intenţionează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate şi trase la răspundere penală.

 

REAMINTIM:

NICIO SITUAŢIE DE NATURĂ PENALĂ NU SE SOLUŢIONEAZĂ PRIN DAREA DE BANI !!!

 

         

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE