La data de 14.11.2016, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu cei de la Poliţia Locală, au lansat oficial programul preventiv-educativ “Şcoala Siguranţei Tedi” în cadrul Şcolii Gimnaziale nr.39 Constanţa.
Programul este derulat la nivel național de către structurile de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.
Astfel, în cadrul unei lecţii deschise, copiii au fost informaţi, prin metode adaptate vârstei lor, despre potenţialele pericole, fiindu-le oferite soluţii de prevenire a acestora.
Au fost abordate aspecte privind prevenirea comportamentului antisocial, folosirea în siguranţă a internetului, prevenirea dispariţiilor de minori, prevenirea agresivităţii şi violenţei în mediul şcolar şi prevenirea victimizării copiilor prin accidente rutiere, obiective ale proiectului I.G.P.R.- I.C.P.C. - “Şcoala Siguranţei Tedi”.
Totodată, la Şcoala nr.39 Constanţa, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 4, au continuat seria activităţilor informativ - preventive, în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, în cadrul evenimentului intitulat ”Luna Antidrog”,
Poliţiştii au discutat cu elevii, oferindu-le sfaturi şi răspunsuri la întrebări, discuţiile fiind interactive şi de interes pentru beneficiari, cu această ocazie fiind desfăşurate jocuri de rol şi demonstraţii.
În cadrul activităților au fost distribuite elevilor peste 100 de pliante și 20 de afișe.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE