PREVENIREA CRIMINALITĂŢII
Prevenirea criminalităţii constituie unul dintre atributele esenţiale ale activităţii Poliţiei Române şi implicit al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, obiectivul prioritar al acesteia fiind împiedicarea comiterii de fapte antisociale şi reducerea prejudiciilor. În acest sens, demersurile specifice activităţii de prevenire sunt orientate spre eliminarea cauzelor şi condiţiilor care generează sau favorizează un anumit tip de infracţionalitate.
În anul 2015, activitatea Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii s-a desfăşurat în conformitate cu priorităţile de prevenire a criminalităţii aprobate atât la nivel naţional cât şi local.
În cadrul tuturor programelor/proiectelor/campaniilor de prevenire a criminalităţii au fost stabilite activităţi ce revin tuturor structurilor abilitate ale I.P.J Constanţa, conform propunerilor Grupului de Lucru aprobate de conducerea Inspectoratului, fiecare subunitate având desemnaţi poliţişti responsabili cu punerea în aplicare a acestora.
ACTIVITĂŢI DESFĂŞURATE ÎN ANUL 2015
Principalele activităţi ale Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au fost concentrate pe stabilirea priorităţilor locale, în parteneriat cu celelalte structuri cu atribuţii în domeniu, pe conceperea şi derularea de programe, prioecte, campanii pentru prevenirea victimizării populaţiei, a infracţionalităţii, construirea unui parteneriat cu comunitatea şi pentru informarea cetăţenilor în ceea ce priveşte cele mai eficiente metode de luptă antivictimală.
Astfel, în anul 2015 au fost derulate următoarele PROGRAME:
1. Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului
2. Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor
La nivelul B.A.P.C. au fost elaborate și puse în aplicare următoarele programe de prevenire a criminalităţii:
1. Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului, având trei module:
Modulul I: Prevenirea furturilor de/din autoturisme;
Modulul II: a) Prevenirea furturilor din locuinţe;
b) Prevenirea furturilor din camerele de hotel/spaţii de cazare (în perioada sezonului estival)
Modulul III: Prevenirea infracţiunilor de tâlhărie şi înşelăciune
Poliţiştii au acordat o atenţie sporită persoanelor de vârsta a III-a, a prevenirii victimizării acestora, în special în ceea ce priveşte tâlhăriile şi înşelăciunile, cu precădere cele prin metoda „accidentul”.
PROGRAMELE, PROIECTELE ŞI CAMPANII DERULATE ÎN ANUL 2015 AU FOST URMĂTOARELE:
1. “Şi TU poţi deveni POLIŢIST !” - campanie iniţiată de către Institutul de cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, Direcţia Management Resurse Umane şi Centrul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul I.G.P.R.
Obiectivul campaniei a fost acelea de a promova profesia de poliţist şi a ofertei educaţionale în domeniu.
2. „COPILĂRIE FĂRĂ DELINCVENŢĂ!” – campanie finanţată de către Comisia Europeană, iniţiată de către I.C.P.C., Direcţia de Investigaţii Criminale - I.G.P.R. şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Obiectivul campaniei l-a constituit prevenirea delincvenţei juvenile, grupul ţintă fiind minorii sub 14 ani, părinţii şi cadrele didactice.
3. “ŞTIU SĂ RESPECT, SPUN NU VIOLENŢEI” - campanie iniţiată la nivel local de către Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Constanţa.
Obiectivul a fost reprezentat de prevenirea violenţei domestice şi respectarea drepturilor şi libertărilor fundamentale ale omului.
4. „FI PRECAUT, NU TE LĂSA ÎNŞELAT !” - campanie iniţiată la nivel local de către Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, Serviciul de Ordine Publică şi Poliţia Municipiului Constanţa din cadrul I.P.J. Constanţa.
Obiectiv: informarea şi consilierea categoriilor de public predispuse a deveni victime ale infracţiunilor de înşelăciune, în special a persoanelor vârstnice.
5. “FII CU OCHII PE BUNURILE TALE” – campanie iniţiată de către B.A.P.C. - I.P.J. Constanţa în parteneriat cu Generali S.A.
Obiectiv: prevenirea infracţiunilor specifice sezonului estival.
6. “CERE AJUTOR, NU CERŞI” – campanie iniţiată în parteneriat cu A.N.I.T.P. Constanţa, avnd ca obiectiv prevenirea cerşetoriei.
7. „MOTOCICLIŞTII EXISTĂ ÎN TRAFIC” - campanie de reducere a riscului rutier în rândul unor grupuri vulnerabile de participanţi la trafic, activitate iniţiată de către Direcţia Rutieră – I.G.P.R. prin Serviciul Rutier Constanţa.
8. „NU TRECE DINCOLO - ALEGE VIAŢA!” – campanie de prevenire şi reducere a riscului rutier în rândul unor grupuri vulnerabile de participanţi la trafic, activitate iniţiată de către Direcţia Rutieră – IGPR prin Serviciul Rutier Constanţa.
11. „SĂ ŞTII MAI MULTE, SĂ FII MAI BUN” – campanie de prevenire a delincvenţei juvenile în rândul minorilor, derulat în parteneriat cu I.S.J. Constanţa.
12. „SIGURANŢĂ DE NOTA 10” - campanie de prevenire a delincvenţei juvenile în rândul minorilor, derulat în parteneriat cu I.S.J. Constanţa.
13. “BRĂŢARA DE VACANŢĂ – COPIII NU SE PIERD AJUNG LA RADIO-VACANŢĂ” - campanie iniţiată în parteneriat cu Radio Vacanţa de prevenirea dispariţiilor de minori în perioada sezonului estival.
14. “SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” – program derulat la nivel national, scopul activităţilor vizând informarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării măsurilor de siguranţă, pentru prevenirea victimizării.
15. “OFERĂ BUCURIE, SPUNE NU VIOLENŢEI!”– proiect iniţiat în colaborare cu Şcoala Gimnazială cu clasele V-VIII din Agigea, în vederea prevenirii violenţei în rândul elevilor, a comportamentului antisocial şi a delincvenţei juvenile.
16. “CETĂŢENII SUNTEM NOI”– proiect iniţiat în parteneriat cu O.N.G. – ul Blak Sea Equilibrum, în vederea prevenirii victimizării minorilor, a dispariţiilor acestora de la domiciliu şi respectarea drepturilor copilului.
17. “LITORAL ÎN SIGURANŢĂ FĂRĂ DROGURI” – proiect iniţiat în parteneriat cu A.N.A. – C.P.E.C.A. Constanţa, care a avut ca scop prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, precum şi a consumului de substanţe interzise.
18. “VARĂ ÎN SIGURANŢĂ – TU CONTEZI CEL MAI MULT!” - proiect iniţiat în parteneriat cu A.N.A. – C.P.E.C.A. Constanţa.
19. “CARAVANA ISTEŢILOR, ŞTIU MĂ INFORMEZ DECI SUNT CEL MAI BUN!” – proiect pilot iniţiat la nivelul I.G.P.R., scopul fiind acela de prevenire a victimizării minorilor şi a dispariţiilor de minori.
20. “MISIUNE POSIBILĂ” – care a avut în vedere prevenirea delincvenţei juvenile si a victimizării minorilor.
21. „LUNA CYBERCRIME” – prevenirea criminalităţii informatice în rândul minorilor, campanie iniţiată la nivelul I.G.P.R. şi derulată la nivel local de către structura de prevenire a criminalităţii în parteneriat cu B.C.C.O. Constanţa.
22. „EDUCAŢIE PENTRU SIGURANŢĂ” – proiect pilot în vederea prevenirii delincventei juvenile şi a victimizării minorilor iniţiat de către I.G.P.R. – Institutul de Cercetare şi Prevenire Criminalităţii.
PRIORITĂȚI LOCALE DE PREVENIRE PENTRU ANUL 2016
- Prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor;
- Prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului:
- Prevenirea furturilor din locuință;
- Prevenirea furturilor din auto;
- Prevenirea furturilor din S.C.;
- Prevenirea înșelăciunilor – cu precădere cele comise asupra persoanelor vârstnice prin metoda accidentul;
- Prevenirea tâlhăriilor;
- Prevenirea furturilor din spațiile de cazare pe perioada Sezonului Estival.