La data de 29.09.2016, ora 10.00, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, împreună cu poliţiştii de proximitate din cadrul Secţiei 1 Poliţie Constanţa, au desfăşurat activităţi de prevenire în domeniul prevenirii infracțiunilor savârșite cu violență în cadrul comunității, acțiune cuprinsă în cadrul evenimentului ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii – 2016”.
Astfel, în cea de-a patra zi a manifestării, s-au derulat activităţi informativ-preventive în zona Dacia, Complex Tomis II și Școala Generală nr. 6 Constanța, fiind distribuite peste 250 de pliante, fly-ere și broşuri.
De asemenea, polițiștii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au participat la sedința Comitetului Consultativ de dialog civic pentru problemele vârstnicilor, ocazie cu care au discutat cu persoanele de vârsta a III-a, oferindu-le sfaturi și recomandări referitoare la măsurile minime de protecție pe care fiecare cetățean trebuie să le adopte astfel încât să nu devină victime ale infractorilor.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE