28 Septembrie 2023Sursa: IPJ CONSTANȚA

BULETIN DE PRESĂ

Mandat pus în aplicare de polițiști

 

La data de 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 37 de ani, pe numele căruia Tribunalul Constanța a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani și 6 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc.

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă.

 

Infracțiune la regimul rutier, constatată de polițiști

 

La data de 28 septembrie, în jurul orei 02.40, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Principală, din comuna Corbu, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

 

Acțiuni ale polițiștilor constănțeni

 

La data de 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice în zona Gării C.F.R.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, dintre care 5 la Legea 61/1991 și 4 la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de peste 2.000 de lei.

 

La data de 27 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au desfășurat o acțiune pe linia acordării de prioritate și respectării culorii roșii a semaforuluiu.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale la O.U.G. 195/2002, în valoare totală de aproximativ 17.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 18 permise de conducere, dintre care 12 pentru neacordare de prioritate, 4 pentru nerespectarea culorii roșii a semaforului, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.